vineri, 9 iulie 2010

Psihologia Maselor - astazi, despre invatamant

Am gasit recent o carte (publicata la sfarsitul secolului XIX de catre Gustave Le Bon, numita Psihologia Maselor. Este o carte care poate pune multe semne de intrebare celui care o citeste cu mintea deschisa, pur si simplu omul asta a anticipat te obliga sa iti schimbi modul de gandire. Am inteles, citind-o, mult mai multe si despre politica, si despre istorie, si despre religie decat am inteles din oricare alta carte, si o recomand calduros oricui.

Referitor la invatamant, scrie, si asta la sfarsit de secol XIX, dar parca mai actual ca niciodata:




5. Instruirea şi educatia

Printre ideile dominante de prim rang ale timpului nostru se afla şi urmatoarea: instruirea are drept rezultat cert perfectionarea oamenilor şi chiar egalitatea lor. Prin simpla repetare, asertiunea aceasta a sfîrşit prin a deveni una din dogmele cele mai de nezdruncinat ale democratiei. De fapt ar fi greu sa abordăm acum aceasta dogma, aşa cum odinioara era greu sa te atingi de acelea ale bisericii.

Daca apropiem profundele disensiuni religioase şi politice care desbină diversele regiuni ale Frantei şi care sînt îndeosebi o problema de rasa, de tendintele separatiste manifestate în perioada Revolutiei (de la 1789) şi conturate din nou spre sfîrşitul razboiului franco-german (din 1871), vedem ca rasele diferite care subzista pe solul nostru sînt cu totul departe de a fi fuzionat. Centralizarea energica a Revolutiei şi crearea de departamente artificiale destinate sa amestece vechile provincii a fost, desigur, opera sa cea mai utila . Daca descentralizarea de care vorbesc atîta astazi spiritele neprevazatoare ar putea fi creata, ea ar duce fara întîrziere la cele mai sîngeroase discordii. A nu recunoaşte lucrul acesta, este a uita cu totul istoria noastră

Dar asupra acestui punct, ca şi asupra a multe altele, ideile democratice se gasesc în profund dezacord cu datele psihologiei şi ale experientei. Cîtiva filosofi eminenti, îndeosebi Herbert Spencer, nu au avut dificultati prea mari ca sa arate ca instruirea nu-1 face pe om nici mai moral, nici mai fericit, ca ea nu-i schimba instinctele şi pasiunile ereditare şi ca, rau canalizata, poate deveni mai mult primejdioasa decît utila. Statisticienii au confirmat aceste vederi spunîndu-ne ca criminalitatea creşte o data cu generalizarea instruirii, sau cel putin o data cu generalizarea unei anumite instruiri; ca cei mai rai duşmani ai societatii, anarhiştii, se recruteaza adesea dintre laureatii şcolilor. Un magistrat distins, d. Adolphe Guillot, facea observatia ca actualmente există 3000 de criminali, fata de 1000 de analfabeti şi ca, în 50 de ani, criminalitatea a crescut de la 227 la 100 000 de locuitori la 552, înregistrînd, cu alte cuvinte, o creştere de 133 la suta. El şi colaboratorii sai au notat, de asemenea, ca criminalitatea progreseaza în principal în rîndul tinerilor pentru care şcoala gratuita şi obligatorie a înlocuit ucenicia facuta la patron.

Fara îndoiala, nimeni nu a sustinut vreodata ca instruirea bine îndrumata nu ar putea da rezultate practice foarte utile, daca nu pentru a ridica moralitatea, cel putin pentru a dezvolta capacitatile profesionale. Din nefericire, popoarele latine, mai ales de treizeci de ani încoace, şi-au bazat sistemul de instruire pe principii foarte defectuoase şi, în pofida observatiilor unor spirite eminente,
persista în lamenatabilele lor erori. Eu însumi am aratat, în diferite lucrari, ca educatia noastra actuala transforma în duşmani ai societatii un mare numar dintre cei care au primit-o şi recruteaza discipoli pentru cele mai rele forme de socialism.

Primul pericol al acestei educatii — cu deplina justete calificata drept latina — este acela de a se întemeia pe o eroare psihologica fundamentala: primejdia de a-şi imagina ca recitarea de manuale dezvolta inteligenta. In consecinta, ne dam silinta sa învatam cît mai mult posibil şi, de la şcoala primara la doctorat sau concursurile pentru titlul de agregat, tînarul nu face decît sa ingurgiteze continutul cartilor, fara a-şi exersa vreodata judecata proprie şi initiativa.

Instruirea consta, pentru dînsul, în a recita şi a asculta. „Sa înveti lectii, ştii pe dinafara o gramatica sau un compendiu, sa repeti bine, sa imiti la perfectie — scria un fost ministru ai instructiunii publice — o educatie nostima în care orice efort este un act de credinta fata de infailibilitatea dascalului şi care nu face decît sa ne micşoreze şi sa ne faca neputincioşi".

Daca educatia aceasta nu ar fi decît inutila, ne-am putea margini sa ii deplîngem pe nefericitii copii pe care, în locul atîtor lucruri necesare, preferam sa-i învatam genealogia fiilor lui Clotaire, luptele Neustriei şi Austrasiei, ori clasificarile zoologice; dar ea prezinta pericolul mult mai serios de a inspira
celui care a primit-o un dezgust excesiv fata de conditiile în care s-au nascut şi dorinta nestapînita de a evada din aceste conditii. Muncitorul nu mai vrea sa fie muncitor, taranul nu mai vrea sa fie taran, iar ultimul dintre burghezi nu vede pentru fiii sai alta cariera posibila decît functiile cu leafa de la stat. In loc sa-i pregateasc pe oameni pentru viata, şcoala nu-i pregateşte decît pentru functii publice în care reuşita nu cere nici o sclipire de initiativa , în josul scarii sociale, ea creeaza aceste armate de proletari nemultumiti de soarta lor şi mereu gata de revolta ; sus, burghezia noastra frivola , sceptica şi credula totodata, impregnata de o încredere superstitioas în statul-providenta pe care, totuşi, mereu îl vorbeşte de rau, învinovatind întotdeauna guvernul de propriile ei greşeli şi incapabila sa întreprinda ceva fara intervenia autoritatii.

Statul, care fabrica cu ajutorul manualelor pe toti aceşti posesori de diploma, nu poate folosi decît un mic numar dintre dînşii, lasîndu-i prin forta împrejurarilor pe ceilalti fara slujba . E nevoit deci sa se resemneze a-i hrani pe cei dintai şi de a-i avea drept inamici pe ceilalti. Din vîrful şi pîna la baza piramidei sociale, masa formidabil a posesorilor de diplome asediaz astazi slujbele. Un negustor poate foarte greu gasi un agent pe care sa-1 trimit ca reprezentant în colonii, pe cînd posturi oficiale din cele mai modeste sînt solicitate de mii de candidati. Numai departamentul Senei numara 20 000 de institutori şi institutoare fara posturi, care, dispretuind ogoarele şi atelierele, se adreseaza statului ca sa le asigure existenta

Achizitia de cunoştinte inutilizabile este un mijloc sigur de a transforma omul în revoltat.
Evident, este prea tîrziu spre a mai înfrunta un asemenea curent. Doar experienta, cea din urma educatoare a popoarelor, îşi va lua sarcina de a ne dezvalui greşeala. Numai ea va şti sa dovedeasca necesitatea înlocuirii odioaselor noastre manuale, a jalnicelor noastre concursuri printr-o instruire profesionala capabila sa readuca tineretul pe ogoare, în ateliere, în intreprinderile din colonii, astazi în stare de delasare.

Aceasta instruire profesionala, atît de ceruta astazi de toate spiritele luminate, a fost aceea primita odinioara de parintii noştri şi pe care au ştiut s-o pastreze popoarele care domina azi lumea prin vointa, initiativa şi spiritul lor întreprinzator.

Poate ca am putea sa acceptam toate inconvenientele educatiei noastre clasice daca ea nu ar face decît declasati şi nemultumiti, daca achizitia superficiala a atîtor cunoştinte şi recitarea perfecta a atitor manuale ar ridica nivelul inteligentei. Dar obtine ea realmente acest rezultat? Vai, nu! Judecata, experienta, initiativa, caracterul sînt conditiile succesului în viata şi nu din carti se învata ele.

Cartile sînt dictionare de consultat cu folos, dar din care este absolut de prisos sa înmagazinezi în cap lungi fragmente.

Fenomenul nu este, de altfel, specific popoarelor latine; îl observam şi în China, condusa şi ea de o solida ierarhie de mandarini şi unde mandarinatul se obtine tot prin concurs, pentru care singura proba este recitarea imperturbabila din groase manuale. Armata ştiutorilor de carte fara slujba este considerata astazi în China o veritabila calamitate nationala. La fel în India, unde, dupa ce englezii au deschis şcoli, nu pentru a educa, ca în Anglia, ci pur şi simplu spre a-i instrui pe indigeni, s-a format o clasa speciala de ştiutori de carte, Babu, care, atunci cînd nu pot cuceri o pozitie, devin duşmanii ireconciliabili ai puterii engleze. La toti aceşti Babu„ prevazuti sau nu cu slujbe, cel dintîi efect al instruirii a fost scaderea enorma a nivelului lor de moralitate. Am insistat pe larg asupra acestui aspect în cartea mea Les civilisations de Vinde. Toti autorii care au vizitat marea peninsula au constatat acelaşi lucru.

Instruirea profesionala poate dezvolta inteligenta într-o masura care scapa cu totul instruirii clasice.

„Ideile nu se formeaza decît în mediul lor natural şi normal; ceea ce face sa se dezvolte germenul lor sînt nenumraratele impresii sensibile pe care tînarul le recepteaza zi de zi în atelier, în mina, la tribunal, în biroul notarului, pe şantier, în spital, la vederea uneltelor, materialelor şi operatiilor, în prezenta clientilor, a muncitorilor, a muncii, a lucrului bine sau rau facut, costisitor sau lucrativ: iar micile perceptii specifice ale ochilor, urechii, mîinilor şi chiar mirosului, care, primite involuntar şi elaborate în taină, organizeaza în el spre a-i sugera mai devreme sau mai tîrziu cutare combinatie noua, cutare simplificare, economie, perfectionare sau inventie. De toate aceste contacte pretioase, de toate aceste elemente asimilabile şi indispensabile tînarul francez este lipsit tocmai în anii vîrstei rodnice: şapte sau opt ani el este sechestrat într-o şcoala, departe de experienta directa şi personala care i-ar fi dat notiunea exacta şi vie a lucrurilor, a oamenilor şi diferitelor moduri de a lucra cu toate acestea.

...Cel putin noua din zece şi-au pierdut timpul şi eforturile, mai multi ani din viata, anii cei mai eficaci, mai importanti sau chiar decisivi: tineti cont ca mai putini de jumatate sau doua treimi din elevi se prezinta la examen, vreau sa spun refuzatii; apoi, dintre admişi, gradati, posesori de brevete şi diplome, încă o jumatate sau doua treimi, sunt surmenatii. Li s-a pretins prea mult cerîndu-li-se ca în cutare zi, pe un scaun sau în fata unui tablou, sa fie, timp de doua ore şi pentru un grup de ştiinte, repertorii vii ale întregii cunoaşteri umane; într-adevar, ei au fost aceasta, sau au fost cu aproximatie, în acea zi, timp de doua ore; dar, o luna mai tîrziu, nu mai sînt; nu ar mai putea sustine un nou examen; achizitiile lor, prea numeroase şi copleşitoare, luneca neîncetat în afara spiritului lor şi noi achizitii nu mai fac.

Vigoarea lor mentala a cedat; seva fecunda a secat; apare omul facut şi adesea acesta este un om sfîrşit.

Acesta, aşezat, casatorit, resemnat sa se învîrteasc în cerc, la nesfîrşit în acelaşi cerc, cantoneaza în oficiul sau restrîns; îşi îndeplineşte slujba corect, nimic mai mult. Randament mediocru; cu siguranta, încasarile nu echilibreaza cheltuielile.

In Anglia şi în America, unde, ca odinioara în Franta de dinainte de 1789, se foloseşte procedeul invers, randamentul obtinut este egal sau superior. La ei învatatura nu provine din carti, ci din lucrurile înseşi. Inginerul, de exemplu, formîndu-se într-un atelier şi niciodata într-o şcoala , fiecare poate ajunge exact la gradul pe care îl comporta inteligenta sa, muncitor sau contramaistru în caz ca este incapabil sa mearga mai departe, inginer daca aptitudinile sale i-o permit. De altminteri este un procedeu democratic şi util societ ii, în contrast cu acela care face sa depinda întreaga cariera a unui individ de un concurs de cîteva ore, sustinut la vîrsta de 18 sau 20 de ani.

„In spital, în mina, în manufactura, la arhitect, la omul legii, elevul, primit de foarte tînar, îşi face ucenicia şi stagiul, cam ca noi un secretar de birou de avocatura sau un ucenic într-ale picturii în atelierul sau. In prealabil, înainte de a intra, a putut urma vreun curs general şi sumar, spre a avea gata cadrul depozitarii observatiilor pe care urmeaza a le face de îndata. Cu toate acestea, cel mai adesea la îndemîna sa se afla cîteva cursuri tehnice pe care le va putea frecventa în orele libere, spre a coordona treptat experientele cotidiene pe care le face. Sub un asemenea regim, capacitatea practic creşte şi se dezvolta de la sine, exact în masura pe care o comporta facultatile elevului şi în directia impusa de viitoarea sa ocupatie, de munca special la care vrea sa se adapteze înca din prezent. In felul acesta, în Anglia şi Statele Unite tînarul ajunge repede sa dea tot ceea ce poate da de la vîrsta de 25 de ani şi chiar mai curînd, daca are substanta şi fondul de rigoare, el este nu doar un executant util, ci şi un întreprinzator spontan, nu numai un angrenaj, ci şi un motor.

In Franta, unde a prevalat procedeul invers şi unde, cu fiecare generatie, devine tot mai chinezesc, totalul fortelor pierdute este enorm.

„La trei etaje ale instruirii, pentru copii, adolescenti şi tineret, pregatirea teoretica şi şcolara în banci, cu ajutorul carfilor,s-a prelungit şi s-a supraîncarcat în vederea examenului de absolvire, de grad, de diploma , exclusiv în scopui acesta şi cu ajutorul celor mai rele mijloace, prin aplicarea unui regim
antinatural şi antisocial, prin întîrzierea excesiva a uceniciei practice, prin internat, antrenament artificial şi îndopare mecanica, prin surmenare, fara a se tine seama de viitor, de vîrsta adulta şi de ocupatiile viguroase carora barbatul va trebui sa le fac fata, facîndu-se abstract ie de lumea reala în care tînarul va intra, de societatea ambianta la care trebuie sa-1 adaptam sau sa-l resemnam anticipat, de conflictul uman în care, spre a se apara şi a se tine în picioare, el trebuie, în prealabil, echipat, înarmat, exersat, calit. Aceasta echipare indispensabila, aceasta achizitie mai importanta decît toate celelalte, aceasta soliditate a bunului simt, a vointei şi nervilor şcolile noastre nu o dau; cu totul pe de-a-ndoaselea, departe de a-1 califica, ele îl descalifica în ceea ce priveşte conditia sa viitoare şi definitiva. In consecinta , intrarea sa în lume şi primii paşi pe terenul actiunii practice nu sînt, cel mai adesea, decît, o suita de caderi dureroase; tînarul ramîne cu moartea în suflet, doborît pentru multa vreme, uneori estropiat pe totdeauna. Este o încercare aspra şi primejdioasa ; echilibrul moral şi mental se altereaz în aceast încercare şi exista riscul de a nu se mai putea restabili; deziluzia a şi venit, prea brusc şi prea total; deceptiile au fost prea mari şi amaraciunile prea grele"

Ne-am îndepartat, în cele de mai sus, de psihologia multimilor? Cu certitudine nu. Spre a întelege ideile, credintele care germineaza azi şi care vor aparea mîine, trebuie sa ştim cum a fost pregatit terenul. Invatura data tineretului dintr-o tara permite sa se prevada întrucîtva destinele acelei tari. Educatia generatiei actuale justifica previziunile cele mai sumbre. In parte, cu ajutorul instruirii şi educatiei se amelioreaza sau se altereaza sufletul multimilor. Era deci necesar sa aratam cum sistemul actual 1-a fasonat şi cum masa indiferentilor şi a neutrilor a devenit progresiv o imensa armata de nemultumiti, gata sa urmeze toate sugestiile utopiştilor şi retorilor. Şcoala formeaza astazi nemultumiti, anarhişti şi pregateşte pentru popoarele latine timpurile decadentei. Educatia este singurul nostru mijloc de a actiona putin asupra sufletului unui popor. Este profund întristator faptul ca' aproape nimeni în Franta nu a putut ajunge sa înteleaga ce redutabil element de decadenţă constituie învatamîntul nostru actual. In loc sa înalte tineretul, el îl înjoseşte şi îl perverteşte





Scuze pentru lungimea pasajului si pentru calitatea transcrierii, este dupa un scan...