joi, 23 februarie 2012

Uniforma scolara

Apropo de discutiie pro si contra uniforma scolara, imi dau si eu cu parerea, ca om care a purtat uniforma pana in clasa a XII-a, cand a venit Revolutia. Vad ca multi considera benefica introducerea uniformei obligatorii pentru toti elevii ca pe o modalitate de a-i "nivela", de a sterge diferentele intre cei care dispun de resurse materiale diferite. Cred ca argumentul poat fi combatut destul de usor: elevii nu se intalnesc doar la scoala, mai ies in parc, la discoteca, la meci, poate chiar si la cate o bere. Acolo diferentele vestimentare vor iesi automat in evidenta si, desi la scoala vor purta aceleasi uniforme, copiii vor fi constienti de diferentele dintre ei. Nu li se poate impune sa poarte tot timpul uniforma... Chiar daca vor veni la scoala in uniforma, nimic nu-i impiedica pe unii sa vina cu BMW-ul, pe altii cu motocicleta si pe altii cu tramvaiul. Unii vor veni cu un sandvis in geanta, unii cu o banana sau o portocala, altii cu nimic. Unii vor fuma in WC tigari scumpe, altii Carpati, altii doar ii vor "tapa" pe unii si pe altii.

Pe de alta parte, eu tin minte ca, in ciuda folosirii uniformelor, diferente se vedeau chiar si atunci, cu tot felul de inovatii si accesorii. Fetele faceau tot felul de artificii pentru ca sarafanul pe care il purtau sa fie cat scurt sau cat mai stramt. Toti aveau aceleasi haine, dar era dierit modul in care fiecare si le purta. Pentru noi renuntarea la uniforme a fost o eliberare; pentru cei de azi, probabil ca ar fi perceputa ca o constrangere inutila.

Este in firea umana nevoia de diferentiere, pe care o vom cauta in ciuda oricaror uniforme ni se vor impune.

Pe de alta parte, ideea de a avea uniforme doar unitatile de invatamant de elita ar putea fi pusa in practica, dar ar trebui ca maxim trei-patru licee sau scoli din tara sa aiba acest drept. Pentru ca fara criterii serioase, am putea ajunge la uniforma Liceului Agricol din Poplaca, cea a Grupului Scolar de Sculeri-Matriteri si cea a Scolii de Ospatari din Ciorogarla. N-ar avea nici un sens. Dar chiar si in cazul scolilor "de elita", purtarea uniformei ar trebui sa fie optionala, nu obligatorie.

Legat de argumentul ca in acest fel elevii vor fi mai preocupati sa invete... Imi aduc aminte ca, pe vremea cand eram elev la liceu si eram obligat sa port uniforma, principala mea preocupare nu era toceala, ci... agatatul. Ma rog, mai si invatam, ca trebuia sa intru la facultate, dar in general mintea mea era la... alte chestii. Uniforma nu are nici o legatura cu invatatul, pentru ca cine vrea sa invete invata si cu uniforma, si cu haine "civile". Cine vrea sa epateze, epateaza si cu uniforma, si cu haine normale.

Singurul lucru pe care il face uniforma este incercarea (nereusita) de a sterge diferentele si de a impune disciplina de tip militar in invatamant. Cred ca este nevoie ca generatiile tinere sa invete sa fie oameni liberi. Sa invete ca pot invata si lucra impreuna chiar daca sunt diferiti. Este chiar educativ sa vada ca nu cel mai bine imbracat are notele cele mai mari, ci cel care se pregateste mai bine.

Asa ca pot spune foarte serios: nu conteaza daca le impunem sa poarte uniforma, adolescentii vor gasi mijloace sa scape de ea.

In concluzie: Jos uniforma! :)

marți, 21 februarie 2012

Run, forrest!


Fugi, pustiule! Aia sunt preoti catolici, si daca te prind...

Fugi!

Test

Am gasit pe net un test interesant prin care atat ateii cat si credinciosii isi pot verifica cunostintele din biblie si coran:

http://bibleorqurangame.blogspot.com

Eu recunosc, cam trisez: daca gasesc un text pe care il stiu, bifez "biblia", daca nu il stiu, bifez "coran". Si am o rata foarte buna de succes :)


http://bibleorqurangame.blogspot.com